O nouă investiție susținută financiar de Consiliul Județean Dâmbovița a fost finaliată în comuna Mătăsaru! Este vorba de asfaltarea drumului principal și a ulițelor laterale din satul Sălcioara, pe o lungime de 2,3 km. Proiectul a avut valoarea de 2,3 milioane de lei, iar Consiliul Județean Dâmbovița a contribuit cu suma de 1,15 milioane de lei.


„În asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, a fost asfaltat drumul principal și ulițele laterale din satul Sălcioara, pe o lungime de 2,3 km. Proiectul a avut valoarea de 2,3 milioane de lei, iar Consiliul Județean Dâmbovița a contribuit cu suma de 1,15 milioane de lei. Contribuția a fost de 50% CJD și 50% UAT Mătăsaru.

Este un drum care a fost de strictă necesitate, în special pentru locuitorii satului Sălcioara, dar nu numai. Mai avem două proiecte prin Programul județean de Dezvoltare Locală. Este vorba despre o bază sportivă și un trotuar, care deja este executat. Fără sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița nu am fi avut cum să desfășurăm atâtea proiecte, care a contribuit cu 50% pentru fiecare obiectiv „, a declarat primarul comunei Mătăsaru, Radu Naie.

„În urmă cu trei ani, am promis împreună realizarea acestui proiect. Mă bucur că la acest moment de inaugurare participă și locuitori din acest sat. Este un proiect pe care l-am promis locuitorilor satului Sălcioara, este un proiect pe care l-am finalizat și astăzi, împreună cu echipa din aparatul administrativ al CJD, dar și echipa de la Primăria Mătăsaru, suntem alături de locuitorii comunei și ne bucurăm de finalizarea unui proiect foarte important.
Valoarea acestui proiect este de 54 de milioane de lei. „, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.