A supraviețuit miraculos după un accident înfiorător!

Clipe de coșmar pentru un tânăr, noaptea trecută, pe DN 72A, la Priseaca. Din cauza vitezei, șoferul a pierdut controlul asupra bolidului, iar în goana sa a lovit un autoturism și un excavator cu șenile parcat pe marginea drumului. În urma impactului devastator, mașina s-a rupt pe partea șoferului, însă tânărul a scăpat miraculos.

În cursul serii trecute, 9 aprilie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72A.

Din cercetările preliminare efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 28 de ani, din comuna Dragomirești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72A, pe raza localității Priseaca, din direcția Târgoviște către Priseaca, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din Târgoviște.

În urma impactului, șoferul de 31 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale “, a transmis IPJ Dâmbovița.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu un echipaj.

La fața locului a fost identificată o victimă, care a fost asistată medical și transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor “, a transmis ISU Dâmbovița.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în cadrul căruia efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *