Accident pe DN 72, la Picior de Munte! Două persoane au fost rănite

Intervenție în cazul unui accident rutier pe DN 72, în comuna Dragodana, sat Picior de Munte.

În urma impactului, două persoane au fost rănite şi transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Târgovişte.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 21 de ani, din Șuța Seacă, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul național 72, din direcția Târgoviște către Găești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de un autoturism staționat pe spațiul verde.

În urma impactului, un fragment din plastic ar fi ricoșat și accidentat o femeie, pieton de 64 de ani, care s-ar fi deplasat pe acostament.

Totodată, conducătorul auto a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale „, IPJ Dâmboviţa.

Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

La fața locului 2 persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior acestea fiind transportate la spital.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor „, ISU Dâmboviţa.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *