Accident rutier petrecut în această după-amiază pe raza localității Viforâta. O șoferiță din Pucioasa a intrat în coliziune față-spate cu o altă șoferiță din Moreni. Cea din urmă a avut nevoie de îngrijirea medicilor și a fost transportată la spital.

În această după-amiază, 31 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie, de 41 de ani, din Pucioasa, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, pe raza localității Viforâta, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de o femeie, de 32 de ani, din Moreni.
În urma evenimentului, șoferița de 32 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.