Adolescentă din Dâmbovița, bătută de tatăl ei cu scaunul și cureaua

Un individ de 45 de ani din Dâmbovița are dosar penal, după ce fiica lui, de 14 ani, l-a reclamat la Poliție că a fost bătută de el cu sălbăticie

Copila, a cărei mamă era plecată la muncă în străinătate, îl acuză pe tatăl ei că a lovit-o cu un scaun și a bătut-o cu cureaua. Bărbatul s-ar fi enervat când a văzut-o că ea îi scrie mesaje pe telefon unui băiat.

Imediat ce a scăpat din mâinile tatălui, adolescenta s-a dus la Poliție. Agenții au început o anchetă și l-au reținut pe suspect. Totodată, au evaluat și pericolul în care se afla fata.

Au ajuns la concluzia că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea ei să fie puse în pericol. Instanța a admis un ordin de protecție prin care îi interzice tatălui să se apropie la mai puțin de 100 de metri de fiica lui, timp de 6 luni.

După 24 de ore petrecute în arest, bărbatul a fost eliberat și este cercetat sub control judiciar. Copila se va muta la bunica ei, împreună cu mama, care s-a întors de urgență în țară după ce a aflat de drama copilei.

Sursa:stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *