Noua autogară din Târgovişte, printre cele mai moderne din ţară. Depoul construit de administraţia publică locală tâgovişteană face parte dintr-un amplu proiect, care are în vedere modernizarea transportului public de persoane din municipiu. Investitia a fost posibila cu ajutorul fondurilor europene.

În vizita de lucru, de astăzi, primarul municipiului Târgoviște a declarat că autogara de pe Calea Ialomiței va fi gata în scurt timp. Investiția este implementată prin fonduri europene nerambursabile.

„Ne aflam pe Calea Ialomiţei, aici unde suntem foarte aproape de finalizarea unei investiţii foarte importante din municipiul Târgovişte. Este ultima conferinţă înainte de inaugurare. Autogara, prima construită în municipiul Târgoviște după 1989, garajul pentru 40 de autobuze, un service complet, spălătoria pentru autobuze, dar și noul sediu al transportatorului târgoviștean, reprezintă numai câteva dintre reperele unei investiții finanțate cu ajutorul fondurilor europene, aproape de recepție.
Autogara, situată pe Calea Ialomiței, va fi una dintre cele mai moderne din România, cu sală de așteptare la standarde europene, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități „, a precizat primarul într-o conferință de presă.