Vineri – 27 octombrie 2023, la Automecanica Moreni a fost sărbătoare! S-au celebrat, 55 de ani de activitate neîntreruptă. Un complex industrial de excepție unde au lucrat de-a lungul timpului pentru Ministerul Apărării cei mai buni meseriași în domeniul mașinilor și utilajelor de precizie. Conducerea Automecanica a ales ca evenimentul să se consume într-o hală, până nu de mult nefuncțională, acum reabilitată, pusă în valoare și care, în curând, va intra în circuitul productiv.

La manifestările prilejuite de împlinirea a 55 de ani de funcționare își anunțaseră prezența premierul Marcel Ciolacu, miniștrii de la Apărăre și Economie, președintele Senatului – Nicolae Ciucă, ambasadorul statului Israel, Excelența Sa Reuven Azar, dar nu au mai ajuns.
Alături de directorul general al Automecanica Moreni – Corneliu Vișoianu, s-au aflat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședintele CJD Antonel Jîjîie, prefectul Claudia Gilia, senatorul Titus Corlățean, primarul municipiului Moreni – Constantin Dinu, directorul Parcului Industrial Moreni – Gabriel Purcaru, președintele Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița – Valentin Calcan, reprezentanți ai Industriei de Apărare, parteneri externi, ofițeri superiori ai Armatei Române.

„În acești 55 de ani de activitate, Automecanica Moreni a demonstrat că poate fi unul dintre pilonii de bază ai Industriei de Apărare din România. Administrația publică județeană a fost în permanență alături de Uzina Automecanica Moreni, pentru îmbunătățirea capacităților de producție, pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din județ, indispensabilă dezvoltării economice, a unităților industriale de tipul celor de la Moreni „, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

„Investiția în cercetare este una dintre cele mai importante verigi pentru Industria de Apărare și cel mai mare sector de dezvoltare-cercetare din Dâmbovița este Universitatea Valahia din Târgoviște, care ar trebui atrasă într-un parteneriat cu Industria de Apărare. Industria de Apărare are nevoie de parteneri puternici, iar Automecanica Moreni are nevoie de sprijin pentru dezvoltarea capacităților de producție. Consiliul Județean va fi mereu aproape de această unitate economică, etalon al industriei dâmbovițene „, a mai precizat Corneliu Ştefan.