Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au depistat, pe raza localității, un bărbat, de 29 de ani, din comuna Iedera, în timp ce conducea un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.