Bazin de înot versus Colegiu Național.

În timp ce bazinul de înot se inaugura cu „surle și trâmbițe”, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” spera la o restaurare.

“Am făcut un nou pas pentru modernizarea şi dezvoltarea municipiului Moreni. O investiţie publică importantă pentru viitorul copiilor noştri este de astăzi o realitate concretă: Bazinul didactic de înot. Sunt paşi importanţi pe care trebuie să-i facem doar împreună în toate domeniile în care administraţia publică are posibilitatea de a accesa programe de finanţare nerambursabilă. Vreau să vă spun că acest bazin de înot a fost finanţat integral de Compania Naţională de Investiţii. Este un plus major pentru localitatea noastră cu atât mai mult cu cât dezvoltarea unei localităţi nu se poate face decât prin finanţări europene sau guvernamentale”, a declarat Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni.

La Colegiul National “Ion Luca Caragiale” din Moreni condițiile de studiu sunt mult sub așteptări și de 30 de ani nu au mai fost făcute lucrări de renovare și întreținere, iar primăria Moreni eșuează în a găsi fonduri pentru reparații/renovare, în condițiile în care siguranța elevilor este pusă în pericol„, a transmis senatorul Dragoș Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *