
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, a lansat invitația oficială de participare la cea de-a XVIII-a ediție a Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”, eveniment dedicat artelor plastice contemporane.
Concursul se adresează membrilor Uniunii Artiștilor Plastici din România și Republica Moldova, precum și studenților și absolvenților academiilor de artă din cele două țări. Participanții își vor putea înscrie lucrările în două secțiuni: Pictură și Grafică, fără o temă impusă.
Organizatorii subliniază importanța artistică și culturală a pictorului Gheorghe Petrașcu, una dintre figurile marcante ale artei românești, care și-a desfășurat o parte importantă a activității la Târgoviște. Bienala își propune să readucă în atenție atmosfera artistică și efervescența culturală pe care orașul le-a cunoscut în perioada interbelică.
Detaliile privind premiile, jurizarea, condițiile de participare și regulamentul complet al competiției pot fi consultate pe site-ul oficial al instituției:
muzee-dambovitene.ro
