Avem nevoie de sprijinul comunității și, în acest sens, ne adresăm celor care dețin obiecte din perioada comunistă, cetățeni pe care îi îndemnăm să nu le arunce în uitare și să le doneze muzeului pentru a completa colecțiile și pentru a organiza expoziții și evenimente educative, ateliere, ghidaje tematice pentru elevi, studenți și toți cei interesați.

Astfel, Viața cotidiană în comunism, o expoziție permanentă, va fi organizată în viitorul apropiat și avem nevoie de sprijin pentru a reconstitui aspecte ale epocii comuniste (1948-1989).
Orice obiect donat, dacă se poate și însoțit de câteva date, va fi pus în evidență și va sprijini demersul nostru.
La fel, orice fel de amintire din acea perioadă, ne este de mare ajutor. Pot fi obiecte de uz casnic/gospodăresc, piese de mobilier, acte/obiecte personale, jucării, mărțișoare, fotografii, felicitări, piese de vestimentație etc.
Cine a devenit pionier la Turnul Chindiei este așteptat la muzeu.
Tot așa, ultimele_zile_ale_comunismului așa cum au fost trăite de copii, tineri și maturi, civili sau militari, reprezintă o direcție de interes special.
Toți donatorii vor beneficia de abonamente pentru vizitarea muzeelor din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, de evenimente speciale în cadrul muzeului, alături de consemnarea numelor lor în cuprinsul materialelor de valorificare expozițională. Obiectele vor fi preluate prin act_de_donație, apoi vor fi evaluate și înregistrate în colecția muzeului.
Pentru a solicita informații suplimentare, ne puteți contacta fie pe email: contact@muzee-dambovitene.ro, fie la tel. 0727365648, sau direct la Muzeul de Istorie, Târgovişte, Strada Calea Domnească, nr. 189, Tel: 0245.61 72 21; Fax: 0245. 61 28 77.
