Primăria Târgoviște a finalizat un nou proiect cu finanțare nerambursabilă! Este vorba de Corpul „B” al Primăriei Municipiului Târgoviște care a trecut printr-un proces complex de renovare energetică, o investiție de peste 2 milioane de lei, sursa de finanțare fiind PNRR!

Potrivit primarului orașului, Daniel Cristian Stan, începând cu data de 24 martie 2025 târgoviștenii vor beneficia de noile spații moderne, confortabile și funcționale!
“Suntem într-unul dintre sediile Primăriei Municipiului Târgoviște, mai exact în Corpul B, unde a fost încheiată recepția pentru ceea ce înseamnă o investiție de peste 2 milioane de lei, realizată prin PNRR. Este vorba despre o reabilitare energetică, astfel încât acest corp de clădire a fost transformat integral în ceea ce privește sistemele de încălzire, ferestrele, acoperișul, sistemele alternative de producere a energiei termice și altele.
Începând cu 24 martie, aici vor funcționa serviciile Primăriei Municipiului Târgoviște, inclusiv serviciul de registratură, pentru a asigura condiții foarte bune cetățenilor care au nevoie de anumite servicii din partea administrației locale târgoviștene. Ne-am propus, și am reușit, să creăm un mediu eficient și confortabil pentru toți târgoviștenii care interacționează cu serviciile și direcțiile administrației locale “, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.