Încetează măsurile impuse pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19
Timp de mai bine de doi ani, România a parcurs una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Încă de la debutul pandemiei de COVID-19, pompierii dâmbovițeni, alături de polițiști și jandarmi, personal medical și personal din cadrul autorităților județene și locale au fost prima linie de apărare în fața efectelor acestei epidemii.
Începând de astăzi, 9 martie, încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, încetează toate restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat (spre exemplu: obligativitatea purtării măști de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc).
Totodată, la nivelul structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, încetează măsurile privind subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.
În ceea ce privește măsurile, cu caracter temporar care vor rămâne în vigoare, de protecție sanitară pentru gestionarea situației epidemiologice și limitarea răspândirii Covid-19, în contextul încetării stării de alertă, Ministerul Sănătății urmează să emită recomandări populației în acest sens.
Având în vedere greutățile întâmpinate, perioada dificilă generată de contextul pandemic, mulțumim instituțiilor și structurilor județene cu care am colaborat pentru modul echilibrat și promptitudinea cu care am fost sprijiniți în oferirea unui serviciu de calitate comunităților pe care le deservim.
Prin eforturile întregului colectiv, ne-am organizat și dezvoltat pentru a putea fi alături de cetățeni în momentele dificile.
Unitatea, solidaritatea, grija și respectul față de semenii noștri sunt reperele care ne călăuzesc în misiunile noastre. ISU Dâmbovița