Deputat Daniel Blaga, apel către Prefectura Dâmbovița: „Să ia act de hotărârile de consiliu local ilegale prin care se măresc salariile primarilor și să acționeze conform legii”!

Plecând de la cazul primarului de la Crevedia, care și-a mărit salariul cu acordul Consiliului Local, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la USR Dâmbovița, deputatul Daniel Blaga a lansat un apel public către Prefectura Dâmbovița  de a lua act de hotărârile de consiliu local ilegale și de a acționa în consecință, conform legii, mai ales că modelul de la Crevedia începe să se extindă în județ, fiind urmat și de alți edili…

Aminteam acum o săptămână, alături de presa națională, că primarul din Crevedia și-a mărit salariul. Hotărârea de majorare a salariului a fost luată în Consiliul Local, evident cu sprijinul consilierilor locali PSD. Dar ce să vezi? Hotărârea prin care primarul își mărește salariul este ilegală. Și am să explic de ce? Conform legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice salariul din sistemul bugetar se stabilește în funcție de salariul minim pe economie înmulțit cu un coeficient.

Salariul minim pe economie la acest moment este 3300 lei, dar există o altă prevedere legală în vigoare care limitează, pentru primari și viceprimari, calculul salariul la 2300 de lei, la salariul minim din 2021.

Primarul din Crevedia se face că nu cunoaște această lege, este o lege de plafonare. Spune că nu cunoaște  și stabilește salariul minim la 3300 lei  x 5, care este coeficientul, conform legii, pentru o localitate precum Crevedia.

Și totul este făcut cu sprijinul partidului care l-a exclus, în urma tragediei de la Crevedia, cu sprijinul Consiliului Local PSD. Acum apar foarte multe primării, mai ales în Dâmbovița, care încep să urmeze exemplul.

Astăzi, de exemplu, este pe ordinea de zi la Comișani exact o hotărâre de Consiliul Local prin care se majorează salariul primarului și al viceprimarului. Și apar și la Tătărani… În mod normal aceste hotărâri de Consiliu Local ar fi atacate de Prefectură, dar surpriza la Crevedia este că Prefectura a dat aviz de legalitate.

Fac un apel public către Prefectura Dâmbovița să ia act de aceste hotărâri de consiliu local ilegale prin care se măresc salariile primarilor și să acționeze conform legii, mai ales că doar ieri primul ministru Marcel Ciolacu a dat o ordonanță prin care interzice șefilor de instituții să mărească salariile prin acte administrative. Până la urmă asta e, PSD una spune, alta face „, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *