Deputatul Daniel Blaga: „Inaugurare cu repetiţie”!

Începând de astăzi, 20 noiembrie, înfăptuitorii și beneficiarii actului de justiție își vor derula activitatea într-un sediu consolidat la standarde europene. Cheltuielile aferente lucrărilor de consolidare și modernizare a Judecătoriei Târgoviște au fost suportate de către Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții.

Sediul modernizat al Judecătoriei Târgovişte a fost inaugurat… cu repetiţie!

Acum câteva zile, ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a fost prezentă la Târgovişte, unde a tăiat panglica în urma lucrărilor de modernizare ale clădirii judecătoriei.

Astăzi, prefecta judeţului, Claudia Gilia, alături de primarul oraşului, dar şi de un sobor de preoţi, au făcut cea de-a doua inaugurare, spre mirarea multora dintre avocaţi şi magistraţi.

O posibiliă explicaţie, spun gurile rele, ar fi că acum s-a dat şi cu tămâie şi, uite aşa, se duc pe pustii spiritele rele şi rămân printre noi doar cele bune.

Nu îmi rămâne decât să le urez magistraţilor din Târgovişte să se bucure de condiţiile din locaţia renovată, să împartă dreptatea în spiritul şi litera legii şi multă putere de muncă în activitatea de zi cu zi „, a scris deputatul Daniel Blaga, pe contul său de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *