Foto/Video: Reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice

Pe parcursul acestei zile, 6 iulie, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au reținut pentru o perioadă de 24 de ore opt bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte prevăzute de Codul Penal. Mâine, 7 iulie, cei în cauză vor fi prezentați instanței pentru dispunerea unor măsuri preventive.

În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, în seara zilei de 3 iulie a.c., în timp ce se aflau în fața unui bar din localitatea Gura Șuții, bănuiții, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat reciproc și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Două dintre persoanele implicate au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *