Sute de mii de copii din Ucraina nu au mai mers la școală în ultimele zile din cauza războiului. Chiar și cei mai mici ucraineni au fost afectați de violențe, câțiva fiind născuți în adăposturi anti-bombe în această săptămână, iar alții tratați de bolile incurabile, în timp ce rachetele au lovit orașele lor.

La un spital din Kiev, unde o mamă se află cu fiica ei, zeci de copii născuţi prematur care au nevoie de tratament, zeci de copii cu cancer sau alte boli grave sunt înghesuiţi cu un singur îngrijitor în buncărul de la subsolul spitalului, proiectat de inginerii sovietici în anii 1970 pentru a rezista unui potențial război rece, în timp ce pacienţii îşi pot continua tratamentul.

Pereții sunt suficient de groși pentru a împiedica războiul, deși adăpostul este extrem de simplu, fără paturi pentru adulți, scaune sau mese.

Medicii i-a spus unei mame că este aproape pregătită să fie externată, dar apoi Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei. Astfel, femeia a rămas blocată în inima Capitalei, ţinta principală a misiunii militare ruse.
