O locomotivă a lovit un TIR, în această după-amiază, la trecerea la nivel cu cale ferată din localitatea Moţăieni. În urma accidentului feroviar nu au rezultat victime, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.


La locul accidentului feroviar au intervenit o autospecială cu apă şi spumă, şi o ambulanţă.
În urma impactului, nu au fost rănite persoane, evenimentul urmând să fie protocolat ca tamponare.
Şoferul TIR-ului cât şi mecanicul de locomotivă au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Acum, poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.