Ultimul pas înainte de licitația construirii noului stadion de la Târgoviște a fost făcut, astăzi. Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici de investiții pentru proiectul „Complex Sportiv Stadion Municipal” şi urmează în cel mai scurt timp să fie scoase la licitație atât proiectarea, cât și execuția.
Construcția, în valoare de 70.000.000 de euro, se va ridica pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean Dâmbovița şi va asigura suma de 5.000.000 de euro.
„Așa cum le-am explicat tuturor miniștrilor care au avizat acest proiect, stadionul va fi un complex sportiv județean și regional şi are în vedere posibilitatea organizării unei multitudini de evenimente sportive, altele decât cele fotbalistice.
Noul stadion va îndeplini condițiile necesare pentru a găzdui atât meciurile din Liga I, cât și meciuri din UEFA Europa League și UEFA Champions League, dar și meciurile echipei naționale de fotbal „, Ştefan Corneliu – preşedinte CJD.
Ca detalii legate de acest nou stadion, acesta va avea:
- 12.012 locuri;
- pistă de atletism;
- 434 locuri de parcare;
- spații pentru alimentație şi comerț.
Odată cu finalizarea lucrărilor, județul va putea intra în circuitul sportiv național și european, dar va crea și oportunități de investiții conexe sporturilor care se vor practica pe acest stadion.
Pe această arenă se vor putea juca meciuri de rugby de nivel național și mondial, dar se pot organiza și competiții de atletism.