Intervenție în cazul unui incendiu izbucnit la o casa in comuna Vulcana Pandele, sat Toculesti. Acționează Detașamentul Pucioasa cu 2 autospeciale de stingere si 1 ambulanță SMURD si Garda Fieni cu 1 autospecială de stingere.

La locul incendiului pompierii au constatat că acesta se manifestă la acoperisul casei pe o suprafață de cca 200 mp.
Incendiul a fost localizat in scurt timp de pompieri și se acționează pentru lichidarea acestuia.
Din fericire, până în acest moment nu sunt înregistrate victime.