Intervenție pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o locuință în comuna Moroeni, sat Glod. Acționează echipaje de pompieri de la Garda Fieni cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD, iar de la Detașamentul Pucioasa 2 autospeciale de stingere.

La locul evenimentului pompierii au constatat că incendiul se manifesta într-o camera în care ardeau materiale textile și mobilier.

Pompierii au localizat imediat incendiul.
Din nefericire, o persoana a decedat ca urmare a incendiului, decesul a fost declarat de către echipajul SAJ Dâmbovița prezent la locul evenimentului.
O altă persoană care a încercat să scoată persoana surprinsă în interior s-a intoxicat și a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Târgoviște.