INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER!

Polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au oprit pentru control, pe DN 72, în interiorul localității Picior de Munte, un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din municipiul Târgoviște. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul ar avea permisul de conducere anulat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, în jurul orei 20:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au depistat un minor, de 16 ani, din Răcari, în timp ce ar fi condus o motocicletă tip cross neînmatriculată în circulație, în localitatea Mavrodin, fără a deține permis de conducere.

În plus, motocicleta i-ar fi fost încredințată de tatăl său, în vârstă de 39 de ani.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere.

Mai mult, la data de 23 mai a.c., în jurul orei 00:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au surprins o tânără, de 18 ani, din comuna Odobești, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Hagioaica, deși nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat de o tânără, de 20 de ani, din comuna Poiana.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *