Investiţiile în şcolile, grădiniţele şi iluminatul public din Dâmboviţa, continuă!


Astăzi, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, au fost semnate 15 contracte cu 14 primării dâmbovițene, cu sprijinul Administrația Fondului pentru Mediu reprezentată de președintele, Laurențiu Neculăescu. Astfel, 6 unități de învățământ vor beneficia de lucrări de eficientizare energetică, iar 9 administrații publice locale vor moderniza sistemul de iluminat public.

Valoarea finanțării prin Administrația Fondului pentru Mediu se ridică la peste 21.500.000 de lei, din care:

  • 11.500.000 de lei pentru îmbunătățirea iluminatului public;
  • 10.000.000 lei pentru eficientizare energetică.

Astfel, pentru modernizarea iluminatului public, primăriile Târgoviște, Fieni, Ulmi, Vârfuri, Costeștii din Vale, Lucieni, Hulubești, Sălcioara și Valea Lungă vor achiziționa și monta peste 3.700 de corpuri de iluminat LED cu eficienţă ridicată. De asemenea, se mai au în vedere:

  • amenajarea de linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene;
  • stâlpi de iluminat noi;
  • echipamente de comandă, automatizare şi sisteme de telegestiune.

În ceea ce privește eficientizarea energetică a unităților de învățământ, vorbim de 3 școli, câte una în Produlești, Runcu și Gura.Foii, dar și 2 grădinițe la Titu și una în Vulcana Pandele.

Enumăr doar o parte a intervențiilor care se vor putea realiza:

  • izolarea termică a clădirii, montarea/repararea/înlocuirea instalaţiei interioare de distribuţie a agentului termic sau a apei calde de consum;
  • înlocuirea vechilor corpuri de iluminat cu unele noi cu eficienţă energetică ridicată;
  • montarea de panouri fotovoltaice sau alte surse de producere a energiei regenerabile, astfel încât administrațiile publice să poată realiza economii la bugetele locale.

La evenimentul de astăzi, au participat: preşedintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ştefan, edilul municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, vicepreședintele CJ Dâmbovița, Luciana Cristea, prefectul județului, Claudia Gilia, și secretarul general al județului, Dan Popa.

Dezvoltarea județului Dâmbovița este un efort de ECHIPĂ, iar de aceea îi mulțumesc președintelui AFM pentru interesul acordat proiectelor administrațiilor dâmbovițene și, în același timp, îi felicit pe toți primarii care investesc în comunitățile pe care le conduce „, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *