Marți, 12 decembrie 2023, la Ploiești, s-a desfășurat prima gală a Asociației Criminaliștilor din România, eveniment al cărui partener a fost Consiliul Judetean Dâmbovița, administrația județeană fiind reprezentată la acest moment important pentru această profesie de președintele Corneliu Ștefan. În fața a peste 100 de invitați, membri fondatori și asociați, cu participarea directorului Bibliotecii Naționale a României, prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, președintele Asociației Criminaliștilor din România, prof. univ. dr. Gl. (r) Gheorghe Popa, a acordat trofee, medalii și diplome de excelenţă membrilor asociației care, prin rezultate deosebite obținute în activitate, s-au remarcat pe parcursul anului 2023.
Astfel, pe secțiuni, au fost acordate următoarele premii:
CEL MAI BUN PRACTICIAN – col. (r.) expert criminalist Leonard Tocan, vicepreşedinte al Secţiei Expertize Criminalistice din cadrul Asociaţiei Criminaliştilor din România;
CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ – expert criminalist Ilie-Dragoş Naiba, Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliţie Cluj;
TÂNĂRUL CERCETĂTOR ÎN CRIMINALISTICĂ – Specialist criminalist doctordand Silviu PREDESCU, Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliţie Timiş;
CEA MAI BUNĂ PUBLICAŢIE – expert criminalist Mihai-Paul Chende – Şef Serviciu Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Preşedintele Secţiei Cercetare, Inovare, Dezvoltare din cadrul Asociaţiei Criminaliştilor din România și medicul stomatolog Ionuţ Dunca, membru al Asociaţiei Criminaliştilor din România, Secţia Tehnică Criminalistică.
DEZVOLTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC DE CRIMINALISTICĂ – gl. bg. (r.) prof. univ. dr., expert criminalist Gheorghe Popa, Facultatea de Drept, Universitatea Româno-Americană Bucureşti, conducător de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale de Drept a Universității „Titu Maiorescu” Bucureşti, membru fondator şi Preşedintele Asociaţiei Criminaliştilor din România, redactor șef al Revistei Române de Criminalistică.
PERSONALITATEA ANULUI – prof. univ. dr Gigel PARASCHIV, Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei, pentru sprijinul adus în introducerea unui domeniu nou în învăţământul universitar „Ştiinţe aplicate”, cu specializarea „Ştiinţe aplicate în criminalistică”, nivel de pregătire licenţă/masterat/doctorat.
De asemenea, au fost acordate medalii și diplome membrilor care au avut contribuții deosebite în activitatea asociației: gl. magistrat (r.) conf. univ. dr. Dan Voinea, col. magistrat (r.) lector univ. dr. Florin-Stelian Bobin, prof. univ. dr. av. Petre Buneci, prof. univ. dr. Nicoleta-Elena Hegheş, inginer Anca-Elena Bălan, gl. (r.) Expert criminalist dr. Gabriel Ţîru, prof. univ. dr. avocat Constantin Duvac.
Totodată, prof. univ. dr. Marilen-Gabriel PIRTEA, rector al Universităţii de Vest din Timişoara, i s-au acordat medalia, placheta şi diploma de excelenţă pentru organizarea primului program de pregătire universitară la specializarea „Știinte aplicate în criminalistică”, nivel licență, masterat și doctorat.
Pe de altă parte, s-au acordat medalii și diplome de excelență pentru contribuţia deosebită adusă la revigorarea, redactarea, editarea şi publicarea Revistei Române de Criminalistică şi Romanian Journal of Forensic Science doamnei Col. (r.) Expert criminalist, dr. ing. chimist Maria-Georgeta STOIAN și domnului lector univ. dr. Victor-Andrei Cărcăle.
Nu au fost uitate nici persoanele care, pe parcursul anului, au sprijinit financiar activitățile asociației. S-au acordat medalii şi diplome de excelenţă celor mai generoși sponsori ai Asociaţiei Criminaliştilor din România – domnilor Dumitru ŞTEFAN – S.C. Romstyl Impex SRL Târgovişte, Dâmboviţa, Mugurel Cristian STANCU – Concept Ramatuelle Păuleşti, Cosmin DUMITRESCU – S.C. Rocomit Services SRL Bucureşti.
Cu această ocazie, prof. univ. dr. Adrian Cioroianu și preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, au avut avut un mesaj pentru criminaliștii români.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Munca criminaliștilor este dificilă și solicitantă. Astăzi, în contextul unei creșteri a complexității și a diversității infracțiunilor, este chiar și mai important să recunoaștem și să apreciem contribuția valoroasă a criminaliștilor. Sunteți în linia întâi a luptei împotriva criminalității și meritați aprecierea noastră pentru determinarea de care dați dovadă. Vă mulțumim și aveți respectul și sprijinul meu constant!”