Lucrările avansează la podul de la Corbii Mari

Astăzi, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut o vizită în teren, la Corbii Mari. Însoțit de primarul localității, Ionuț Bănică și constructorul, au analizat stadiul lucrărilor la podul peste râul Argeș.

A început montarea structurii metalice a podului peste râul Argeș din comuna Corbii Mari!

Podul, deosebit de important pentru oamenii din zonă, având în vedere că se află pe DJ 701, are o lungime de 277 de metri și o lățime de 9 metri, din care 7 metri sunt destinați părții carosabile, unde vom avea două benzi pe sens”.

Imediat după finalizarea acestei etape, constructorul va trece la amenajarea efectivă a căii de rulare, realizarea trotuarelor și a elementelor de iluminat”.

Valoarea totală a proiectului este de peste 9.400.000 de lei, iar sursa de finanțare este Programul Național de Dezvoltare Locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *