Memorandum de colaborare semnat în ultima zi de Festival Babel între Teatrul ,,Tony Bulandra’’ Târgoviște și Uniunea Teatrelor din Bahrain!

Duminică, 15 iunie 2025, ultima zi de Festival BABEL, ediția a XIII –a, a fost la fel de animată și plină de evenimente, workshop-uri, piese de teatru jucate în săli dar și în piața publică a orașului! Ca de obicei, ziua a debutat cu ,,Întâlnirile Babel’’, conferința de presă moderată de managerul Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, Mihai Constantin Ranin, președintele Festivalului BABEL, și directorul artistic al Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, actorul Liviu Cheloiu.

Înainte de a susține workshop–ul la care era așteptat de numeroși tineri, Scott Johnston, profesor la Facultatea de Teatru din Edinburgh, profesor de actorie și regizor, a zăbovit preț de câteva minute și la ,,Întâlnirile Babel’’ unde a vorbit la superlativ despre ediția din acest a Festivalului Babel, dar și despre Târgoviște și oamenii prietenoși pe care i-a întâlnit peste tot.

Este o plăcere să fiu aici… Am cunoscut actori din toată lumea la Babel și am avut privilegiul de a juca cu tineri.  Unul dintre cele mai importante lucruri care se întâmplă la Babel este că poți să intri în conexiune cu lumea de peste tot. Am avut workshop-uri cu tineri  dornici să învețe și care joacă cu bucurie…  Sunt privilegiat că am fost invitat de d-ul Ranin, de Liviu atât în board dar și ca artist.  Spectacolele pe care le-am văzut au fost foarte interesante. Da, festivalul acesta a avut un număr foarte mare de spectacole Shakespeare… Cea mai mare bucurie personală a fost să văd un spectacol  multinațional, regizat de d-ul Ranin cu actori din Coreea și Moldova care a fost prezentat aici laTârgoviște, a fost ceva extraordinar. Toată lumea cu care am vorbit a spus că este ceva cu totul special. Când am aflat că o persoană din echipa de actori a venit doar cu 5 zile înainte de spectacol…  Nu vezi așa ceva în Scoția sau în Regatul Unit. Asta arată dorința și pasiunea de a crea și de a face lucrurile să se întâmple. Eu sunt un mare fan al teatrului clasic, dar când am văzut un Hamlet liber mi-am dat seama că poți să faci ca Shakespeare  să fie contemporan. Aceasta este o muncă foarte importantă “, a declarat Scott Johnston, omul care a intrat în istoria festivalului, pentru că a participat la toate edițiile Festivalului Babel organizat de Teatrul Tony Bulandra Târgoviște.

A urmat un moment emoționant, respectiv semnarea unui memorandum de colaborare între Teatrul ,,Tony Bulandra’’ Târgoviște (Festivalul Babel) și Uniunea Teatrelor din Bahrain, demers care va facilita schimbul de experiență și de cultură între artiștii dintre cele două țări. De asemenea, în semn de respect și prețuire pentru Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, directorul Uniunii Teatrelor din Bahrain i-a înmânat managerului Mihai Constantin Ranin un  trofeu care să rămână la Târgoviște și să amintească de frumoasa prietenie.

Este greu să vorbești după Scott , el este foarte iubit de tineri. De fapt, asta este Babelul… Babelul nu este numai o adunătură de spectacole… Am încercat întotdeauna să aducem la Babel și țările care au fost în jurul Turnului Babel, Mesopotamia. Am avut trupe din Algeria, Irak, Iran, Oman, Bahrain, anul trecut. Deci încercăm să mergem în această tradiție, și către Orientul Mijlociu. Inclusiv palestinieni și israelieni am avut în festival. În această idee îl avem alături de noi pe vicepreședintele Institutului Internațional de Teatru din Bahrain care are și un cadou pentru Teatrul Tony Bulandra și pentru Festivalul Babel “, a declarat Mihai Constantin Ranin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *