Un necaz de foc s-a abătut, în această după-amiază, asupra unei familii din comuna Bărbulețu. Proprietara dormea, iar un vecin care a văzut flăcările a scos-o pe biata femeie din vâlvătaie. Martorii au sunat la 112 şi au cerut intervenţia pompierilor după ce flăcările au cuprins, rând pe rând, toate camerele unei case.

Vecinii au sărit în ajutor şi au încercat să stingă vâlvătăile, dar fără succes.
Acolo au ajuns trei autospeciale cu apă şi spumă, dar şi un echipaj SMURD.

“În jurul orei 16:21 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Bărbulețu, pe strada Principală.
Garda de Intervenție Voinești acționează cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu o autospecială de stingere.
La sosirea echipajelor la fața locului incendiul se manifesta generalizat la o casă pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.
Până în prezent nu au fost înregistrate victime.
Incediul este localizat, se lucrează la lichidare.
Intervenția este în dinamică “, a transmis ISU Dâmbovița.