Necaz pentru o familie în prima zi din an. Un incendiu violent le-a cuprins casa în această dimineaţă. Vâlvătaia a izbucnit la nivelul acoperișului şi a afectat o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.
„Detașamentul de Pompieri Moreni acționează cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi „, ISU Dâmboviţa.
Incendiul se manifestă generalizat la nivelul acoperișului, afectând o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.
Incendiul a fost localizat de pompierii militari, se lucrează la lichidare.
Misiunea este în dinamică.