O dronă militară fără pilot, de origine rusească, a căzut aseară în curtea unui bărbat din județul Bistrița-Năsăud. Aparatul de zbor nu avea însemne, are o lungime de aproape un metru și este utilizată în misiuni de recunoaștere.

Comuna unde a căzut drona militară se află la aproximativ 12 kilometri distanță de municipiul Bistriţa, spre oraşul Năsăud.
Incidentul din Bistrița s-a petrecut la doar câteva zile după ce, pe 11 martie, Ministerul Apărării a transmis că o dronă a intrat pe teritoriul românesc, din Ucraina, şi a ieşit după numai trei minute.
Specialiștii militari afirmă că drona ar fi una de Orlan-10 și a fost construită la un centru din Sankt Petersburg și folosită de militarii ruși.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru zbor neautorizat după ce au fost anunțați de un bărbat din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, că în apropierea locuinței lui a sesizat un aparat străin de zbor, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean.