O femeie în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital duce ce mașina pe care o conducea a lovit un alt autoturism. Accidentul s-a petrecut pe DN 72A la Gemenea.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că o femeie de 30 de ani, din comuna Voinești, în timp ce ar fi condus un autoturism, din direcția Târgoviște către Câmpulung, ar fi efectuat viraj către stânga, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Malu cu Flori.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Pentru gestionarea situației de urgență, au acționat echipajele de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Târgoviște – Garda de intervenție Voinești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și de la Serviciul de Ambulanță județean cu o ambulanță.