Omul din spatele uniformei, Victor Bucuroiu

Începând cu data de 1 ianuarie 2015, domnul agent șef principal de poliție Bucuroiu Victor își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității. Cei mai mulți dintre cetățenii din județul Dâmbovița îl cunosc de pe stradă, de la școală, din parc sau alte locuri unde agentul de poliție a organizat numeroase activități de informare a copiilor, adolescenților, părinților sau vârstnicilor pentru descurajarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță.

Anterior ocupării acestei funcții, agentul de poliție, în perioada 1 decembrie 1991 – 1 ianuarie 2015, și-a desfășurat activitatea în cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, având atribuții ca polițist de proximitate sau de ordine publică.

După timpul petrecut la Poliția Municipiului Târgoviște și experiența căpătată, agentul de poliție a înțeles că multe dintre problemele existente se pot rezolva prin informarea oamenilor și conștientizarea de către aceștia a pericolelor la care se expun printr-o secundă de neatenție ori printr-o decizie pripită și a măsurilor pe care trebuie să le adopte pentru a fi mereu în siguranță.

Începând din anul 2009 si până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, cele mai importante proiecte realizate și implementate de agentul de poliție au fost „Dincolo de aparențe”, „Împreună putem schimba lumea” și „Atenție! E viața ta!”.

Domnul agent șef principal de poliție Victor Bucuroiu crede din toată inima în activitatea pe care o desfășoară, în rezultatele obținute și este convins că prin prevenire se aduce un plus muncii de poliție și, în special, siguranței cetățenilor.

Domnule Victor, îți mulțumim pentru pasiunea cu care ai ales sa te dedici muncii de prevenire și îți urăm multă putere de muncă în continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *