Senatorul Titus Corlățean, candidatul PSD Dâmbovița la Senat îi îndeamnă pe dâmbovițeni ca duminică să facă alegerea corectă pentru binele lor!

Nemulțumit de candidații rămași în cursa pentru câștigarea fotoliului de la Cotroceni, senatorul Titus Corlățean, prim-vicepreședintele PSD Dâmbovița, cel care deschide lista la Senat din partea PSD Dâmbovița, își dorește din tot sufletul ca românii, și implicit dâmbovițenii, să-și ia revanșa la parlamentarele de duminică, de Ziua Națională a României, pe care le consideră cele mai importante alegeri. Titus Corlățean consideră aceste alegeri ca fiind capitale pentru România, pentru Dâmbovița, pentru  Târgoviște și pentru toate localitățile din județ.

După votul de la prezidențiale este multă emoție, este bulversare, există și voci care au devenit foarte radicale, îndeamnă la ură, am mai văzut lucrurile astea și în alte cicluri de alegeri în România și de data asta distingem chiar niște tonalități de extremă care ne aduc aminte de niște timpuri întunecate din istoria României.  Într-o astfel de perioadă, în ultimele zile am primit sute de întrebări, de o manieră foarte directă, în stradă, de la oameni, în comunele din județul Dâmbovița sau în comentarii și întrebări legate de lucrurile pe care le-am spus în mediul virtual, le-am postat și care în esență reproduc următoarea întrebare: ce alegere să facem pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale?

Am dat în aceste zile un răspuns spunând în esență două lucruri… Am explicat public în aceste zile că ambii candidați care au intrat în finală prin votul unor milioane de români sunt soluții foarte proaste pentru România, din rațiuni diferite. Probabil ca nicicând România nu s-a găsit într-o situație mai complicată ca cea de astăzi. Nu știu ce va decide Partidul Social Democrat, eu însă mi-am permis să spun public un lucru pentru că aceste două candidaturi sunt foarte proaste pentru România și pentru români. Eu, personal, nu pot să validez, încercând să aleg răul cel mai mic, pe cineva care are o atitudine foarte clară de reorientare a României, pro Putin și pro Rusia, nici adept al Mișcării Legionare și al antisemitismului și nu pot sa validez nici pe cineva care reprezintă o mișcare asa zis progresistă, neomarxistă, profund incompetent în domenii de securitate națională și politică externă și care nu poate să decidă în momente importante sau critice pentru România, ca președinte al României. Nu pot sa validez în niciun fel la turul 2…

Îi îndemnăm pe dâmbovițeni ca duminică să facă alegerea corectă pentru binele lor. Echipa PSD Dâmbovița a performat în acești ani și trebuie sa continuăm să facem lucruri bune pentru viața comunității, în echipă. Dâmbovițenii să facă parte în continuare dintr-o echipă care construiește spre binele lor. Îi îndemnăm ca duminică să fie prezenți la vot, să voteze candidații PSD pentru Camera Deputaților și Senat și să aleagă calea sigură pentru România și pentru Dâmbovița “, a transmis prim-vicepreședintele PSD Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, care deschide lista la Senat din partea PSD Dâmbovița.


Material realizat la comanda PSD Dâmbovița, CMF: 11240017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *