Tragedie la Conţeşti! Un copil de 6 ani a fost ucis de unul dintre câinii familiei sale.

Tragedie in judetul Dambovita. Un băieţel de 6 ani din Conțești a fost ucis de unul dintre câinii familiei. Copilul s-ar fi dus nesupravegheat în grădină, iar animalul a sărit asupra lui şi l-a sfâşiat.

Disperaţi, părinţii au cerut ajutor la 112, dar din păcate salvatorii ajunşi acolo nu au mai avut ce să facă. Politia a deschis o anchetă.

La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 09:00, Poliția Orașului Racari a fost sesizată pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un minor de 6 ani, din Conțești, a fost mușcat de un câine.

O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care, din primele verificări, s-a stabilit că minorul, în timp ce se afla în grădina locuinței, ar fi fost mușcat în zona gâtului de un câine al familiei care nu era legat.

În urma leziunilor, minorul a decedat.

Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal și efectuează cercetări, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului.

Activitatea de cercetare penală se efectuează sub coordonarea și supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *