Tragedie la Iazu, comuna Cojasca! Un copil în vârstă de numai 4 ani şi-a pierdut viaţa, în această seară, într-un accident de circulaţie. Martorii au sunat imediat la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj de la ambulanţă. Din păcate, medicii au declarat decesul copilului.


„La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Iazu.
Din primele date, se pare că o șoferița de 36 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi acroșat și accidentat un copil de 4 ani.
Din nefericire, în urma evenimentului, a rezultat decesul copilului. „, a declarat IPJ Dâmboviţa.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările și circumstanțele producerii accidentului rutier.