Coliziune violentă, astăzi, pe drumul judeţean 711, la Cojasca. În urma impactului, şase maşini au suferit avarii serioase, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.


„La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Cojasca.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, pe drumul județean 711, în Cojasca, s-a produs o coliziune între trei autoturisme conduse de trei bărbați de 22, 28 și 43 de ani.
Ulterior, autovehiculele ar fi ricoșat în alte trei autoturisme care erau parcate.
În urma impactului, doi șoferi și un pasager au fost răniți „, a transmis IPJ Dâmboviţa.
„Intervenție în cazul unui eveniment rutier în localitatea Cojasca, pe strada Principală. Garda de Intervenție Cornești intervine cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, Garda de Intervenție Răcari cu o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.
La fața locului 3 persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior o persoană fiind transportată la spital. Concomitent sunt asigurate și măsurile de prevenirea și stingere a incendiilor „, a transmis ISU Dâmboviţa.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
