Un bărbat a plecat, împreună cu nora lui, să adune lemne din pădure, dar nu s-a mai întors în viață

Bărbatul, de 55 de ani din Bălteni, a murit după ce un copac s-a prăbușit peste el, în pădure. Omul aduna resturile lăsate de o firmă de exploatare forestieră, care lucrează în zonă.

Bărbatul a plecat după lemne însoțit de nora lui. Când copacul a căzut peste el, femeia nu a sunat la 112, ci și-a anunțat familia.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a unui incident produs în comuna Conțești. La fața locului, s-a constat faptul că, unui bărbat, în timp ce se afla în pădure, i-ar fi căzut o bucată de lemn în zona capului, acesta decedând „, IPJ Dâmboviţa.

Disperate, rudele omului n-au mai așteptat salvatorii la fața locului, l-au luat pe brațe și l-au dus acasă. Aici a venit un echipaj de la ambulanță care, din păcate, a constatat decesul.

Trupul victimei va fi preluat de serviciul de medicina legală pentru necropsie, iar polițiștii vor cerceta împrejurările în care a murit bărbatul. Deocamdată, circumstanțele sunt neclare.

Polițiștii fac cercetări pentru a afla cum s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *