La data de 12 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că un conducător care a fost implicat într-un eveniment rutier se află sub influența alcoolului.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în localitatea Vârfuri, unde au constatat că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Sătești către Ulmetu, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism.
În urma producerii coliziunii, nu au rezultat victime.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, unul dintre aceștia prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.