Un dâmboviţean a crezut că poate fenta statul! Ce pedeapsă va primi sextagenarul pentru prejudiciul adus?

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la data de 12 Ianuarie, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 60 de ani. Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală şi urmează să fie prezentat magistraților, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Din investigațiile efectuate, a rezultat faptul că bărbatul ar fi omis să evidențieze în actele contabile și în documentele legale operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, prejudiciul adus statului fiind de 133.578 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea dispunerii tuturor măsurilor prevăzute de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *