Un șofer a lovit o femeie, apoi a făcut schimb de locuri cu pasagerul și au plecat spre Găești. Cum s-a terminat isprava și ce alte nereguli au sesizat polițiști

Un tânăr de 24 de ani a lovit cu autoturismul o femeie, iar după accident a făcut schimb de locuri cu pasagerul, un tânăr de 20 de ani. Ambii au plecat de la locul faptei, pornind spre Găești. La sensul giratoriu de la intersecția DN72 cu DJ702B, tânărul a pierdut controlul mașinii și a rămas suspendat. În plus, bărbatul, nu avea permis de conducere și era băut.

La data de 19 decembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de doi tineri de 20 și 24 de ani, ambii din comuna Cobia, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că, la data de 19 decembrie a.c., tânărul de 24 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Lt. Stancu Ion, din Târgoviște, ar fi acroșat o femeie, de 42 de ani, din municipiu.

Femeia a primit îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.

După producerea incidentului, la volanul autoturismului s-a urcat un tânăr de 20 de ani, inițial pasager, care ar fi condus autoturismul respectiv, fără a deține permis de conducere, deplasându-se către orașul Găești.

Polițiștii au urmărit autoturismul respectiv până la intersecția DN 72 cu DJ 702B, unde conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-ar fi izbit de sensul giratoriu și ar fi rămas suspendat.În urma evenimentului, tânărul de 20 de ani a fost rănit, fiind transporta la spital.

Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, iar șoferul de 20 de ani a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 20 decembrie a.c., tinerii vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unor măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere, încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *