USR îi cere Roxanei Mînzatu să vină în Parlament să prezinte ce vrea să facă în calitate de comisar european din partea României!

Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, solicită ca Roxana Mînzatu, propusă de premierul PSD Marcel Ciolacu și desemnată drept comisar european din partea României, să vină în Parlament pentru a-și prezenta viziunea pentru portofoliul primit.

„În numele USR am invitat în Parlament comisarul desemnat de către Guvernul României, doamna Roxana Mînzatu, pentru că avem nevoie de mai multă claritate pe conținutul portofoliului obținut. Dialogul, schimbul de opinii și întrebările legitime adresate doamnei comisar desemnat sunt parte a rolului Parlamentului României. Considerăm această invitație drept o oportunitate de a informa mai bine românii atât cu privire la portofoliul obținut, cât și cu privire la persoana desemnată “, declară deputatul USR Iulian Bulai.

Solicitarea USR, adresată președintei Comisiei pentru afaceri europene, conform procedurii parlamentare, vine în contextul în care Rozana Mînzatu a primit portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire în viitoarea Comisie Europeană. Reamintim că ultimele două propuneri pentru comisar european din partea României, Corina Crețu și Adina Vălean, au fost prezente în Parlament la audieri.

Audierea Roxanei Mînzatu ar trebui să aibă loc în ședința Comisiilor reunite pentru afaceri europene și Politică Externă și este extrem de importantă în condițiile în care, în ciuda propagandei PSD, România nu a primit un post de comisar cu greutate, „ceva în economie”, după cum le promitea premierul Ciolacu românilor.

USR a solicitat, date fiind importanța negocierilor de la Bruxelles și faptul că viitorul comisar european reprezintă România, nu pe Marcel Ciolacu și oamenii săi, ca propunerea să fie făcută în baza unui consens politic și a unor consultări cu societatea civilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *