După trei decenii de guvernare PSD, PNL sau PSD-PNL, România nu reușește să producă nici măcar 7.000 MWh cu o capacitate instalată, pe hârtie, de 18.000 MW. După ce, ani la rând, guvernele PSD-PNL au aflat, de fiecare dată cu stupoare, că iarna nu-i ca vara, în 2024, din cauza încălzirii globale, guvernul PSD-PNL constată, uluit, că vara nu-i ca iarna. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că se chinuie să „stoarcă” orice kilowatt posibil din centrale electrice pe cărbune vechi, în care nu s-a mai investit nimic de 50-60 de ani, iar premierul Ciolacu mimează îngrijorarea și cere Comandamentului pentru Energie să vină cu soluții pentru „o vară provocatoare”. Soluțiile au fost însă identificate și propuse de USR de mai mult timp.
„Acesta ar trebui să fie, în primul rând, un moment de trezire. Puterea PSD-PNL să înțeleagă, o dată pentru totdeauna, că nu se mai poate să trateze o industrie strategică a României doar ca pe o vacă de muls politic. Companiile și instituțiile de stat din domeniul energiei nu mai pot fi rezervații de politruci, rude și amante sau bazine de voturi pentru baronii locali, nu se mai poate continua cu legi date bezmetic, fără niciun studiu de impact și fără o strategie coerentă, nu se mai poate ca toate reformele să fie făcute prost, cu de-a sila și în ultima clipă, ca să nu deranjăm jocurile băieților mufați la banul public”, declară senatorul Cristian Bordei, membru al Comisiei pentru energie din Senat.
Dacă tot spune premierul PSD că vrea soluții, ar putea să ia măsuri pentru ca marii producători să-și construiască, de urgență, capacități corespunzătoare de stocare, în loc să-i hărțuiască aberant pe micii prosumatori cu noi taxe (precum „taxa pe soare”) și obligații (montarea unui contor suplimentar, respectiv a unor baterii de stocare).
Iar, pentru ca marii producători de stat să poată investi, ar mai trebui ca Executivul să nu mai mulgă de la ei miliarde de euro din profit și să le lase banii să-i folosească pentru investiții în stocare. Din cele circa 7 miliarde de euro pe care statul i-a luat din 2016 încoace de la companiile sale energetice puteau fi finalizate proiecte extrem de importante pentru sistemul energetic național și pentru securitatea energetică a României. În plus, Executivul poate pune în practcă mecanisme de protecție similare cu cele de pe piața bursieră, atunci când prețurile o iau razna.
Pe termen scurt, Guvernul PSD + PNL a ajuns la vorba USR și folosește capacități pe care le-a închis grăbit. USR a depus în Parlament Legea Responsabilității în Energie care ne-ar feri să mai ajungem în situații ca cea de acum.
„Nu înțeleg de ce nu-l trimite premierul Ciolacu pe ministrul Burduja să cânte la chitară, că de priceput la strategie energetică se vede treaba că nu se pricepe! România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte. Domnule Burduja, veniți cu un plan concret, nu cu ședințe, comitete și comiții! Putem produce mai ieftin, mai mult – voință politică să existe! Nu se poate ca având temocentralele lângă noi să ne văităm că nu avem suficientă energie în România. Și nu mai blocați Legea Responsabilității în energie pe care am depus-o în Parlament și care spune clar: închizi o capacitate de producție abia după ce ai deschis alta de capacitate similară „, adaugă deputatul Radu Miruță, membru al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.
Pe lângă Legea Responsabilității în energie, USR a propus în Parlament și mai multe soluții legislative pentru susținerea, în mod real, a creșterii capacității de producție de energie verde și pentru dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei electrice.