VIDEO: A început construcția primului “Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar”!

A început construcția primului “Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar”, aceasta fiind o investiție în premieră în domeniul managementului deșeurilor! Municipiul Târgoviște se numără printre primele unități administrativ teritoriale din țară care realizează un astfel de centru, unde pot fi aduse toate tipurile de deșeuri. Investiția se realizează pe șoseaua Găești şi va avea o suprafață de aproximativ 2500 mp., iar valoarea finanțării europene este de 4.558.786, 51 lei, integral nerambursabilă, accesată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3 – Managementul deșeurilor, Investiția I1.

Suntem la o investiție în premieră în municipiul Târgoviște și una dintre primele investiții din România. Este vorba despre un centru de colectare deșeuri prin aport voluntar. Este vorba despre o investiție finanțată prin PNRR, valoarea peste 5 milioane de lei, iar utilitatea acesteia este una deosebită, în contextul în care aici vor fi aduse toate deșeurile care nu pot fi colectate în acele pubele de mici dimensiuni. Vorbim de exemplu despre deșeurile din construcții. Este o problemă cu privire la acest aspect, de asemenea, mobilierul vechi și uzat, cadavre de animale mici. Vor fi inclusiv containere frigorifice, deșeuri biodegradabile. Toate tipurile de deșeuri pot fi aduse la acest centru de colectare prin aport voluntar. Locația centrului este cu acces dinspre Șoseaua Găești, într-o zonă nepopulată, pentru că acestea sunt regulile. Este o investiție utilă de care municipiul Târgoviște avea nevoie și o investiție prin care răspundem unor necesități deosebite.

Sperăm că într-un termen cât mai scurt să avem acest centru. Vor fi containere frigorifice care vor prelua aceste deșeuri, după aceea vor fi valorificate, neutralizate în funcție de natura lor. (…) Containerele care vor fi instalate aici în număr de 13, pe fiecare categorie de deșeuri, se achiziționează la nivel național și sper să le avem cât mai repede. Investiția nu presupune foarte multe lucruri la nivel de construcție; o platformă betonată, sistem de canalizare, aparaturi cu hidrocarburi, monitorizare video, iluminat. Vom amenaja și drumul de intrare. Aș mai menționa faptul că proiectul privind insulele ecologice digitalizate care se realizează centralizat, la nivel național, a ajuns în faza de deschidere a ofertelor financiare.

Asta înseamnă că este cam ultima etapă înainte de a se atribui câștigătorul și a avea un debut de investiție și acolo. Asta înseamnă că platformele de precolectare deșeuri pe care le știm acum, vor fi înlocuite cu niște containere speciale, cu niște containere care se vor deschide pe bază de cartelă, cu niște containere care vor măsura inclusiv cantitatea de deșeuri separate pe categorii de deșeuri și vom avea și din acest punct de vedere un sistem european în care sper să creștem cantitatea de deșeuri care se reciclează, pentru că avem anumite obiective stabilite la nivel european și să putem să ducem cât mai puține deșeuri, spre deloc, la groapa de gunoi în depozitele de deșeuri menajere care devin neîncăpătoare. Cu cât va crește cantitatea de deșeuri care se reciclează, cu atât va scădea acea fracție umedă care ajunge la groapa de gunoi „, a transmis astăzi primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan la conferința de presă din teren.

https://fb.watch/rmEDfsOiqe/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *