Flăcări uriașe au izbucnit în această seară într-un cartier de case din Valea Voievozilor – Aleea Mănăstirii. Focul a înghițit acoperișul unei locuințe și o anexă, iar un nor gros de fum a învăluit zona, aflată în apropiere de oraș.

Pompierii trimiși de urgență la fața locului au intervenit imediat și au reușit să limiteze dezastrul.
Imaginile cu flacări amenințătoare au fost surprinse la scurt timp după izbucnirea incendiului.

“În jurul orei 20:05 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Valea Voievozilor, pe Aleea Mănăstirii Dealu.
Detașamentul de Pompieri Târgoviște acționează cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor incendiul se manifestă la anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Până în prezent nu au fost identificate victime “, a transmis ISU Dâmbovița.
Echipajele lucrează pentru lichidarea incendiului.
Intervenția este în dinamică.