Calea Luminii a scos peste 5000 de târgovișteni și dâmbovițeni în stradă! Mii de candele au luminat și în acest an Mitropolia Târgoviștei, Piața „Mihai Viteazul” și Bulevardul Carol I!

Peste 5000 de persoane au participat, la ceas de seară, la Calea Luminii, evenimentul unic în România care are loc cu sfințenie de 25 de ani în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești! Și în acest an, după slujba Deniei celor 12 Evanghelii, participanții au asistat la spectacolul luminii oferit de miile de candele aprinse pe platoul din fața Mitropoliei, în Piața „Mihai Viteazul” , dar și pe Bulevardul Carol I până la Gara Târgoviște.

Cu mic cu mare, târgoviștenii, dâmbovițenii veniți din toate colțurile județului, și nu numai, au mers în liniște, cu bucurie, smerenie și speranță pe Calea Luminii.

Atmosfera frumoasă din Joia Mare de la Târgoviște creată de Calea Luminii  a avut și în acest an același fundal muzical inconfundabil, respectiv  melodia ,,Doina’’ interpretată de regretatul Lorin Stănescu.

Alături de târgovișteni și dâmbovițeni s-au aflat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, prefectul județului, Claudia Gilia,  prof. Mihai Șerbănescu, reprezentanți ai administrației locale și județene, parlamentari, politicieni, preoți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *