Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prezent la cea de-a 160-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor de la Bruxelles!

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la a 160-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, care a avut loc la Bruxelles. Temele de discuție și analiză au vizat în special finanțările nerambursabile și efectele benefice pe care acestea le vor avea asupra administrațiilor județene și locale din România.

Judeţul Dâmbovița, prin Consiliul Județean, în mandatul actualului președinte Corneliu Ștefan, este un exemplu de dezvoltare, în aproape toate domeniile de interes și datorită atragerii fondurilor europene, cele mai importante investiții, executate sau care se află în curs de implementare, realizându-se cu fonduri externe atrase de administrația județeană, dar și de unitățile administrativ teritoriale de la nivelul județului.

Dâmboviţa a reușit să se sincronizeze cu ritmul Europei în ultimii ani! Există investiții și programe în derulare în județul nostru, care acoperă majoritatea subiectelor dezbătute în cadrul celei de-a 160-a sesiuni a Comitetului European al Regiunilor, la care am participat în ultimele două zile.

În prezent, în Dâmbovița, se desfășoară numeroase proiecte în domenii precum sănătate publică și mobilitate. Consiliul Județean Dâmbovița, prin modernizarea a 60 de km de drumuri județene cu fonduri europene, 64.200.000 de euro, contribuie activ la optimizarea transportului la nivel județean, precum și la creșterea eficienței livrărilor de mărfuri.

În urma discuțiilor cu colegii din țară și cu reprezentanții forurilor europene, referitoare la bunele practici în atragerea și utilizarea fondurilor europene, se confirmă că investițiile semnificative ale Consiliului Județean Dâmbovița în Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște sunt un indiciu clar că ne facem treaba și suntem capabili să accesăm programe europene importante pentru comunitățile noastre „, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Comitetul European al Regiunilor (COR) a fost înființat în anul 1994 și este un organ consultativ reprezentând autoritățile locale și regionale din Europa. Se compune din 329 de membri – președinții autorităților regionale, primari sau reprezentanții aleși ai regiunilor și orașelor din 27 de state membre ale Uniunii Europene. Membrii sunt reprezentanți aleși democratic și/sau au un mandat politic în propria țară.

Prin intermediul COR autoritățile locale și regionale ale UE pot avea un cuvânt de spus în elaborarea legislației UE referitoare la regiunile și orașele din Europa.

Anual au loc până la 6 ședințe plenare în cadrul cărora se adoptă avize care acoperă între 50 și 80 de proiecte legislative.

Desemnarea reprezentanților în Comitetul Regiunilor se realizează de către cele patru structuri asociative ale autorităților publice locale din România: Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Asociația Municipiilor din România (AMR), Asociația Orașelor din România (AOR) şi Asociația Comunelor din România (ACoR). Fiecare structură asociativă își desemnează candidații în conformitate cu propriile statute de funcționare.

Prin procedura adoptată la nivelul Guvernului României, s-a stabilit repartizarea numărului de 15 membri titulari și 15 membri supleanți astfel: Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România desemnează un număr de 6 membri titulari și 6 membri supleanți, iar Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România și Asociația Comunelor din România desemnează, prin consultări separate, câte 3 membri titulari și 3 membri supleanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *