Peste 90 de polițiști dâmbovițeni au fost angrenați într-o razie în orașul Găești și localitatea Voia

În aceaată după-amiază, în intervalul orar 14:00-20:00, polițiștii din Găești și cei de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o razie pe raza orașului Găești, precum și în localitatea Voia. În sprijinul acestora s-au alăturat polițiști de la Serviciul Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Biroul pentru Protecția Animalelor și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița. Obiectivele acțiunii desfășurate au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor de violență, a deținerii ilegale și traficului de arme și muniții, combaterea exploatării persoanelor vulnerabile, efectuarea de verificări pe linie de persoane urmărite sau aflate sub măsuri preventive, depistarea persoanelor care nu respectă normele silvice ori legalitatea transportului de marfă.

În urma activităților desfășurate, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 217 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 22.230 de lei, dintre care 188 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G 195/2002, 21 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 și alte 3 pentru abaterile de la prevederile Legii nr. 333/2003.

În plus, polițiștii au indisponibilizat 5 m³ de material lemnos și două arme neletale.

De asemenea, polițiștii au întocmit dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri și exploatarea cerșetoriei.

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, de 64 și 43 de ani, din Voia, ar fi determinat două persoane cu dizabilități, în vârstă de 66 și 50 de ani, să apeleze la mila publicului, beneficiind de foloasele patrimoniale obținute.

Faptele de cerșetorie se pare că s-ar fi petrecut pe raza județului Dâmbovița, dar și în județele limitrofe.

Totodată, un alt bărbat de 22 de ani este cercetat de polițiști după ce ar fi tăiat 19 arbori dintr-o pădure din localitatea Scheiu.

Polițiștii continuă cercetările pentru administrarea probatorului și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *